Prima carte a islandezului Sjón pe care am citit-o eu a fost „Vulpea albastră”. Îmi aduc aminte că mi-a plăcut enorm. Tot căutând să văd ce s-a mai tradus, am citit apoi „Ochii tăi m-au văzut”, iar începutul acestei cărți a rămas și acum cu mine. Când am aflat că la Polirom apar două noi traduceri din Sjón m-am entuziasmat, însă a început pandemia, iar cheful meu de a citi ficțiune a scăzut brusc, nu știu de ce. Acum, la luni bune distanță, ca prin minune, cheful de ficțiune mi-a revenit, deși pandemia a rămas aici cu noi. Mi-am amintit că am un Sjón necitit în bibliotecă, unul care mă aștepta cuminte: „Din pîntecul balenei” (Editura Polirom, traducere: Anca Diaconu).

De când a început pandemia, am citit mult prea puțină ficțiune și în general am citit mult prea puțin. În timpul stării de urgență, când viața se desfășura strict într-un apartament cu două camere, îmi aduc aminte că, în timp ce făceam gimnastică, mă holbam la cărțile din bibliotecă și îmi făceam în cap liste cu ce urma să citesc. Acum i-a venit rândul unui volum la care tânjeam de ceva vreme, “Arheologia iubirii. De la Neaderthal la Taj Majal”, de Cătălin Pavel, publicată în 2019 la Editura Humanitas. Cartea mi-a plăcut mult și m-am gândit că ar fi util s-o prezint pe scurt pe blog, sperând că poate mai tentez pe cineva care n-a citit-o deja.