Salut! Ce zi de marți, zise gândacul albastru după ce scoase antenele din pământ. E momentul să mă-ntorc înapoi în galerie! Așa-mi vine și mie să mă-ntorc înapoi în pat în fiecare zi de marți, în secunda în care m-am ridicat.

Voi ce-ați mai făcut în ultima săptămână? Ce-ați mai văzut, ce-ați mai citit, ce-ați mai… mâncat? Eu am avut o săptămână cu multă ceață, chiar un pic de zăpadă (n-am văzut-o cu ochii mei, dar știu că a nins un pic într-un alt cartier al Clujului), cu înserări din alea prăbușite prea devreme peste oraș, apoi – un weekend cu dimineți răcoroase, dar suspect de luminoase, o plimbare în parc și mai multe ture pe străzile cu case din cartier, acolo unde de fiecare dată îmi aleg o altă clădire (& un alt câine).

🐞 Să-ncep cu filmele la care m-am uitat. O parte au fost pe Netflix (știiiiiu, oooooooof!, mereu Netflix, Netflix, Netflix), iar altele le aveam în arhiva personală. Încep cu mini-series-ul „The Unlikely Murderer“ (5 episoade), un film despre asasinarea prim-ministrului suedez Olof Palme. M-a atras subiectul, mai ales că nu știam mare lucru despre cazul ăsta, și, dincolo de faptul că m-a dezgustat personajul principal, cred că filmul cu adevărat m-a prins.

🐞 Apoi, mare bucurie, m-am apucat de „Somebody Feed Phil“, despre care, culmea, nu auzisem până acum. Phil Rosenthal, creatorul serialului „Dragul de Raymond“, călătorește prin lume și se bucură de cultura și bucătăria locală. Am apucat să văd un singur sezon din cele patru, iar episodul despre Lisabona m-a rupt!

Am revăzut și „The Terminator“ (1984) în weekendul trecut, așa că a fost veselie. I’ll be back, OK?

🐞 Tot săptămâna trecută am citit volumul de povestiri „Haide, zboară odată“, de Etgar Keret (Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei, traducere de Ioana Petridean). Foarte bun, mi-a plăcut enorm combinația de comic și tristețe. Are de toate, de la oameni cocoțați pe clădiri, la tați prefăcuți în animale. Acum singurul meu scop e să citesc și alte cărți ale lui Keret!

Două paragrafe la care mi-am pus semn în carte:

▪️ „Nu am nici o mână liberă, cu care să împing ușa care ar trebui să dea pe acoperiș, ambele mele mâini sunt ocupate cu Pit-Pit, care continuă să se zbată, așa că o izbesc cu piciorul, cu toată forța. Acoperișul e gol. Bărbatul care cu numai o clipă în urmă stătuse pe balustradă nu mai era acum acolo. Nu ne așteptase. Nu așteptase să vadă ce se întâmplase cu copilul.
– A zburat, a spus printre sughițuri Pit-Pit, din brațele mele, a zburat, iar din cauza ta n-am văzut nimic!“

▪️ „Viața e ca o măsuță joasă și urâtă, pe care foștii chiriași ți-au lăsat-o în sufragerie. În cea mai mare parte a timpului o vezi, știi că e acolo, dar uneori se poate întâmpla să uiți de ea și te trezești lovindu-te la fluierul piciorului sau la genunchi, și te doare. Și aproape întotdeauna îți rămâne un semn. Când fumezi, masa nu dispare. Numai moartea poate face lucrurile să dispară. Dar o țigară bună poate să mai șlefuiască puțin colțurile, le mai poate rotunji. Iar atunci când te lovești, doare mai puțin.“

Gata, v-am lăsat! Gânduri bune și săptămâni fără gândaci albaștri vă doresc! Pace cartierului!

📌 Aici puteți găsi toate textele din seria „Gândacul albastru“.

📌 Iar aici vă puteți abona la Ferma de gânduri, pentru a nu rata viitoarele postări! Dacă aveți chef, desigur. 😊

(*Sursă fotografie principală: pixabay.com)