Evelina, anul trecut de Crăciun m-ai sunat să mă chemi la maică-ta acasă, la masă. M-ai sunat chiar pe 24, dimineaţa, mai ştii? Atunci am descoperit că stau la câteva blocuri distanţă de ai tăi, mă mutasem în Bucureşti de puţin timp şi eram tare pierdută în spaţiu. M-ai simţit la telefon că sunt singură de Crăciun şi ai insistat la nesfârşit să vin să mâncăm sarmale delicioase.
Browse Tag by terasa fericirii
O jumătate de porc pentru sufletele noastre
„Care eşti, mă, la telefon? Fane Ciocan? Care Fane Ciocan, mă, nebunule? Fi-ţi-ar Fane Ciocan al dreac! Cât are jumatea aia de porc? Şi cât costă? Mânca-ţi-aş, de unde e porcu ăsta? Aha, pai să stea acolo, că e prea scump. Nu mă coafează!“.
Portofele, portofele
Zilele trecute stăteam la o coadă enormă (la Poştă, evident!) şi am auzit (din cauza ritmului enervant de lent al înaintării) o discuţie nesfârşită între două doamne de vârsta a doua, care povesteau ce ţin ele în portofele.
Cine mai are nevoie de oameni
Mă plimbam aseară prin centrul vechi al Bucureştiului, în apropierea celor cinci miliarde de cârciumi. În general, nu este un loc potrivit dacă vrei să întâlneşti „personaje“. Zona este un imens clişeu, este ca o televiziune despre care spunem că difuzează numai prostii, dar la ale cărei programe ne uităm cu toţii după ce încuiem uşa de la intrare. Totuşi, aseară am întâlnit un „personaj“.