Browse Tag by editorial
TERASA FERICIRII

Singurătatea oamenilor invizibili

Felix a fost primul om pe care l-am inventat. Aveam vreo şapte ani, iar el era fratele meu. Era cu cinci ani mai mare decât mine, era brunet, mai înalt cu un cap, avea umerii laţi şi, în ultima perioadă, îşi lăsase părul să crească. Din acest motiv, maică-mea îi făcea mereu scandal, stătea cu gura pe el să se tundă, dar el era mult prea cool. În plus, Felix era un băiat tare amuzant, mereu făcea câte o poznă pe care eu o povesteam apoi la şcoală, tot timpul spunea câte ceva haios şi era în stare de lucruri curajoase. Mă iubea foarte tare, eram sora lui mai mică şi îmi purta de grijă. Dacă cineva se lua de mine, de exemplu, spuneam imediat că o să-l chem pe frate-miu la şcoală. După-amiaza, când ajungeam acasă, el era deja acolo, îi povesteam ce zi avusesem, apoi vorbeam câte şi mai câte. Râdeam şi nu-mi amintesc să ne fi plictisit vreodată. Îşi rupsese piciorul la fotbal, în urmă cu mai mulţi ani, şi avea o ditamai cicatricea pe gamba dreaptă. În rest, Felix asculta numai muzică bună, iar prietenii lui erau cei mai frumoşi şi cei mai gălăgioşi din cartier.

Continue Reading

TERASA FERICIRII

Frica de a purta moartea cu tine

Angelo şi Jennifer s-au cunoscut în anul 2005, în Cleveland, când el a aplicat pentru un post de barman la restaurantul unde Jennifer era manager. „În momentul în care am văzut-o, am ştiut că urma să mă căsătoresc cu ea“, mărturiseşte bărbatul. Între timp, cei doi s-au mutat în New York, iar el a cerut-o de soţie. S-au căsătorit în Central Park, în septembrie 2007. Cinci luni mai târziu, Jennifer a fost diagnosticată cu cancer la sân. A îndurat o dublă mastectomie, chimioterapie, radiaţii şi chirurgie reconstructivă. Cancerul a dispărut, dar a reapărut în 2010.

Continue Reading

TERASA FERICIRII

În căutarea unui crocodil care cântă

L-am întâlnit astăzi pe domnul B. Să-i spunem aşa, pentru că de fapt habar n-am cum îl cheamă. Domnul B are peste 80 de ani, o barbă lungă şi poartă haine peticite. A făcut rost de bani, poate a venit pensia, poate cineva s-a milostivit de el. Ideea e că domnul B s-a dus la second-hand-ul proaspăt deschis în cartierul nostru, ca să îşi cumpere haine.

Continue Reading

TERASA FERICIRII

Bunicul o iubeşte pe bunica până la sfârşitul lumii

Sper că nu aveţi impresia că, în lumea asta strâmbă, n-a mai rămas loc pentru iubire. Bunicul, de exemplu, e la fel de îndrăgostit de bunica, deşi ea s-a mutat de o vreme dintre noi. Nu, nu l-am întrebat niciodată cu subiect şi predicat în ce fel o mai iubeşte, pentru că bunicul e un om dintr-o bucată, pe care nu cred că l-am auzit vreodată rostind asemenea cuvinte. Dar aş putea să depun mărturie şi în faţa Marii Adunări Naţionale că ea a fost femeia vieţii lui.

Continue Reading