Numai cu îngrășăminte naturale
Holla, amigos. Astăzi vorbim despre toate cărțile pe care oamenii le cumpără în viața asta, sperând că vor ajunge să le citească vreodată. De fapt, wait! Nu putem vorbi despre toate, pentru că nu avem loc. Dar să vorbim măcar despre cărțile cumpărate de la cel mai recent festival/târg încoace. Și așa sunt prea multe. Coșmarul și visul frumos al unui cititor de cursă lungă: teancurile de cărți peste care se depune praful până să ajungă cineva să le și deschidă pe absolut toate.
Oare multe fete au învățat care e postura corectă exersând cu o carte pe cap? Recunosc că la mine n-a mers. Walk like a man, talk like a man și asta-i tot. Mă lăsau cu cărțile pe cap și mă găseau citindu-le. Chiar și dacă era vorba de un atlas. Mai ales dacă era vorba de un atlas.
Apropo de purtat cărți în vârful capului doar de dragul de a te transfora într-o lady, am încercat din nou astă seară, still got the skills, dar numai pentru câte trei secunde consecutive. În schimb, am dat peste o carte numai bună de utilizat în acest scop și, mai apoi, numai bună de citit și recitit mai ales. Că tot veni vorba de copilărie, e ceva ce probabil ați citit acum ceva ani, ceva ce ați vrea să faceți cadoul copiilor voștri poate. Asta la prima vedere.
Toată copilăria am dormit cu Dicționarul Explicativ al Limbii Române “la cap”, mai precis acolo era locul lui, pe lada studioului, dar asta nu înseamnă că-l deschideam ca să-l răsfoiesc. Pur și simplu era singurul spațiu din casă unde mai rămăsese loc de depozitat cărți.
Primul meu animal a fost un pinguin albastru, cu burta albă, plin cu burete, lucrat de bunică-mea la maşina de cusut. Răspundea la numele Silly Willy, numit după un personaj dintr-un cântec, avea ciocul portocaliu şi era puţin, doar puţin mai scund decât mine.