Nicoleta Onofrei este din Galați și a publicat, în 2014, volumul de poezie „Chimera între ziduri“ (Editura Timpul). Anterior, a câștigat Premiul Editurii Timpul pentru manuscris, la ediția a V-a a Congresului Național de Poezie, desfășurat în 2013 la Botoșani, Ipotești și Suceava. Tot în 2013, la același eveniment, a primit și premiul revistelor „Convorbiri literare“, „Hyperion“, „Porto Franco“ și „Poesis“. Nicoleta lucrează la un alt volum și ne-a lăsat să aruncăm o privire pe trei dintre noile ei poeme.
cred în tine aşa cum cred în dumnezeu – cu îndoială
te bănuiesc şi te pipăi aşa cum simt apropierea iernii
aproape la fel de bine cum mi-ar recepta urechile zgomotul pe care îl face pământul când se învârte
ca noaptea când se aud frunzele lovindu-se unele de altele
îţi zici că e vântul, dar întunericul îţi şopteşte că poate fi orice altceva
totul pare clar
te uiţi pe fereastră
e linişte, felinarele sunt la locul lor
(firma care a câştigat contractul de mentenanţă a iluminatului public îşi face datoria)
îţi roteşti capul, iar ochii tăi cad pe copaci, blocuri, maşini parcate, maşini în trecere, cer
şi aşa mai departe
n-o să îţi spun chiar tot ce văd eu de la fereastră
că poate eu chiar văd cum te apropii, ca gerul specific lui decembrie
(asta dacă schimbările climatice provocate de poluare o lasă)
iar sunetul pământului în univers poate chiar se loveşte pentru mine
numai pentru mine, de vreo planetă, de vreun meteorit
şi se propagă în urechile mele
aşa că nu te supăra pe tăcerile mele
* * *
în căutarea criminalului
caut urmele degetelor tale
cu ardoarea unui detectiv prins în cel mai complicat caz de crimă
fiecare obiect
te proiectează mişcându-te spre el
ochii îmi devin un performant instrument de identificare a amprentelor
văd porii crestelor tale papilare ca pe nişte tatuaje crescute în suprafeţele dulapurilor
ale tocurilor de uşă
pe clanţe întrerupătoare laptop frigider…
mă aşez în aşternuturile patului tău
mimând gesturile criminale
trag plapuma peste mine iar plămânii mi se umplu cu mirosul tău
pieptul măruntaiele şi ochii îmi ard
* * *
aş vrea ca vorba mea să fie poem
să nu-ţi pălăvrăgesc
să nu te asaltez cu zecile de mii de nimicuri pe care le poate spune un om
să ne privim
voi toca ceapa fără să–mi spui
doar să te uiţi la mine
şi eu să gândesc
e timpul să mâncăm
tu să clipeşti
apoi eu să mă duc la bucătărie
tu să vii după mine
aş vrea să mă suni şi să tac
şi tu să taci
şi apoi din tăcere în tăcere
voi şti după oftatul tău
că eşti bine
sau îţi vine să plângi
voi şti după respiraţia ta că mă iubeşti
vei şti după respiraţia, tăcerea şi oftatul meu că te iubesc
aş vrea să îţi vorbesc în poeme
* * *
Plan
Ne-am aşeza aripă lângă aripă
Mi-aş întinde penele, iar tu ţi le-ai întinde pe ale tale
Ne-am recunoaşte în zbor
În tăcere
Ne-am face cuib fără să ştie nimeni
În golul unei clădiri
Şi asta ar fi tot
