Scriitoarea și traducătoarea Veronica D. Niculescu a lansat recent primul ei roman, “Spre văi de jad și sălbăție” (Editura Polirom, 2016), o carte cu o poveste “în poveste”, un volum “despre plecări, pierderi și gol, scris cu tandrețe și presărat cu surprize”. Personajul principal este Miranda Dortloft, o autoare care își caută locul potrivit pentru a scrie și care, în timp ce compune, își analizează, deconstruiește și revede propria viață.

În timp ce ea scrie povestea prințesei Mereu da Flor (un basm în versuri, care se întinde pe vreo 20 de pagini), cititorii află amănunte din istoria personală a Mirandei, viața ei în comunism, întâlnirea cu lumea cărților, dragostea neîmplinită și depresia zdrobitoare care își întinde aripile până în prezent. Văile de jad și sălbăție semnifică acel teritoriu minunat, al copilăriei, al memoriei, al literaturii, al întâlnirii cu tine așa cum ești, al momentului în care toate personajele sunt bine, sunt vii, respiră și se mișcă în interiorul poveștii. Și de fapt ele rămân acolo, la nesfârșit, într-un spațiu păzit de niște granițe invizibile, un loc unde te poți întoarce pentru a-ți aduce aminte cine ești.

Cartea e însă și un joc al oglinzilor în care personajele se pot confunda și în care, de fapt, lumea de jad și sălbăție poate fi un miraj, un joc de lumini, un loc în care, în definitiv, nu poți fi sigur dacă ai pășit vreodată. Cheia interpretării e în mâinile cititorului și, în fond, suprapunerile dintre trecut și prezent, dintre orașe, dintre istorii, dintre poveste și realitate, toate întrepătrunderile pot să însemne doar o serie de tablouri, unul în altul, fiind doar problema celui care privește să își aleagă care e ultima, adevărata ramă.

Mi-am notat și vreo patru citate care pe mine m-au făcut să mă opresc, să trag aer în piept și să mă uit un pic pe geam, să zâmbesc și să fiu bine. Vi le las mai jos, ca să vă convingeți. Pace!

• “Sunt un șoarece dormind cu bobul de grâu strâns la piept, într-o priză din camera tezaurului, indiferent la tot aurul.”
• “Pentru că la capătul iubirii stă uneori moartea, asta am învățat în plimbări nesfârșite pe străzi înclinate, pe unde urcă convoaie îndoliate în urma coșciugelor în care se zărește câte o mireasă.”
• “De parc-aș fi fost primul om care întâlnește alt om.”
• “Cine să fiu? Ce să aleg din ce sunt și ce să arunc? Dacă pot să fiu cine vreau, de ce-aș fi cine sunt? Dacă pot să fiu cine vreau, de ce n-aș fi cine sunt?”

Veronica D. Niculescu este scriitor și traducător. A publicat volumele de proză scurtă Adeb (Limes, 2004, Premiul pentru Debut al USR Sibiu), Orchestra portocalie (Cartea Românească, 2008) și Roșu, roșu, catifea (Casa de Pariuri Literare, 2012, nominalizări la Premiile Radio România Cultural și la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iasi) și cărtile-pereche Simfonia animalieră (Casa de Pariuri Literare, 2014, Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” acordat de USR Sibiu, nominalizare la Premiul Național pentru Proza Ziarul de Iasi) și Hibernalia (Casa de Pariuri Literare, 2016), precum și două volume în colaborare cu Emil Brumaru: Basmul Prințesei Repede-Repede (Polirom, 2009) și Cad castane din castani (Polirom, 2014, nominalizare la Premiile Revistei Observator cultural). Antologie de proză scurta a autoarei: Floribunda (TipoMoldova, 2012). A tradus peste douăzeci de volume din limba engleză, din opera lui Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier. Locuiește în București împreună cu soțul ei, o mulțime de flori adevărate și câteva animale imaginare.