NOUTĂȚI

Vara în care toate mamele au ochii verzi

cartea

Ați citit cumva cartea „Vara în care mama a avut ochii verzi“ (Editura Cartier), semnată de Tatiana Țîbuleac? Dacă nu, aș vrea să vă povestesc ce ați ratat. Eu am citit-o în vreo trei ore, pentru că, da, după ce o deschizi e clar că nu vei încheia ziua până nu vei ajunge la ultima pagină. Am lecturat-o acum o săptămână, dar am lăsat-o un pic să se „așeze“.

Cartea e la a patra ediție. Prima ediție a apărut în ianuarie 2017, într-un tiraj de 1.500 de exemplare, urmată de alte 2.000 de exemplare – în februarie 2017. A doua ediție a apărut în august 2017 (1.000 de exemplare), iar a treia ediție – în noiembrie 2017 (tot 1.000 de exemplare). A patra ediție a fost publicată în martie 2018 (același tiraj, 1.000 de exemplare). Am zis să arunc cifrele aici ca să subliniez că, da, cartea asta „riscă“ să devină un hit. Ar mai fi de spus și că Tatiana Țîbuleac a luat în aprilie 2018 premiul de proză al Observatorului Cultural pentru cartea ei (la aceeași categorie a fost premiat și Răzvan Petrescu, pentru „Mandarina“). Deocamdată cartea a fost tradusă în franceză, la Editura Syrtes.

tatiana
 Cine e Tatiana Țîbuleac

Înainte de toate, să v-o prezint pe Tatiana Țîbuleac așa cum trebuie, deși sunt sigură că cei mai mulți cititori pasionați știu deja multe despre ea. S-a născut în 1978, la Chișinău, în Republica Moldova. Este licențiată a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova. A făcut parte din echipa PRO TV Chișinău în calitate de reporter, editor și prezentatoare de știri. A debutat editorial în 2014 cu „Fabule moderne“, la Editura Urma Ta (Chișinău). În prezent locuiește în Paris, unde lucrează în domeniul audiovizualului.


Întâlnirea de la FILIT

Știam de cartea Tatianei Țîbuleac de ceva vreme, mi-o recomandaseră mai mulți cunoscuți, dar nu știu cum am făcut de am tot lăsat-o pe lista de „cărți de citit în curând“. Pe Tatiana am cunoscut-o absolut întâmplător anul trecut la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere), în Iași, pe holurile Teatrului Național, în seara în care era invitat Mircea Cărtărescu. În clădire era o mare agitație, toată lumea încerca să-și găsească locul și iată că noi două ne-am întâlnit când puneam aceeași întrebare unei plasatoare. S-a dovedit că eram în căutarea aceleiași loje, așa că am pornit pe coridoare, încercând să ne facem loc prin mulțime și să ne găsim locul rapid, cât mai rapid, înainte de începerea evenimentului. Habar n-aveam cine e, deși îmi părea cunoscut chipul ei. M-am prins după ce am reușit să găsim două locuri în ultima secundă și apoi am făcut cunoștință.


Dar despre carte vorbim și noi?

Am povestit despre tiraje, despre cine e autoarea, despre o întâlnire și așa mai departe, deși poate ar fi trebuit să încep cu începutul: despre ce e cartea? Volumul spune povestea unui tânăr care acceptă să se mute pentru o vară într-un sat din Franța, alături de mama lui. Face asta în schimbul promisiunii că va primi accesul la o mașină și renunță la o excursie de pomină cu prietenii, la Amsterdam. De subliniat că povestea e spusă din perspectiva fiului, iar vocea narativă e a unui băiat. Din primele momente ne este foarte clar că fiul, unul cu posibile probleme psihice (sau doar cu o inimă frântă), care învață la o școală specială, își detestă mama, iar o vară petrecută alături de ea, la țară, sună ca un adevărat coșmar.

Iată și primul paragraf din carte: „În acea dimineață, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată. O priveam de la geam cum stă la poarta școlii ca o cerșetoare. Aș fi ucis-o cu jumătate de gând. Pe lângă mine, tăcuți și speriați, treceau părinții. O adunătură tristă de perle false și cravate ieftine, venită să-și colecteze copiii nereușiți, ascunși de ochii lumii. Cel puțin ei făcuseră un efort ca să urce. Mamei îi era în cot de mine și de faptul că absolvisem totuși o școală. Am lăsat-o să se chinuie aproape o oră.“

Cu toate astea, de-a lungul cărții lucrurile se schimbă rapid. Mama, pe care la început o descrie cu ură, suferă niște transformări uriașe în timpul verii. Pe scurt, devine cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai dragă mamă din lume. Mi-ar plăcea să nu vă povestesc ce anume cauzează transformările (deși probabil veți afla la o primă căutare pe Google), dar oricum vă asigur că volumul e mai mult decât acest fir narativ. Chiar dacă personajele sunt duse la extrem, e de fapt povestea dintre un copil și mama lui, e despre cum sentimentele față de părinți se modifică, se complică și se clarifică de-a lungul vieții. Despre ce rămâne.

Cartea, deși una de proză (așa pare, la prima vedere), e extrem de poetică. Citind-o, am simțit nevoia să-mi notez unele fraze care păreau a fi versuri, iar apoi am înțeles că și autoarea a simțit nevoia să le „adune“ sub forma unei poezii:

„Ochii mamei erau o greșeală.

Ochii mamei erau resturile unei mame frumoase.

Ochii mamei plângeau înăuntru.

Ochii mamei erau dorința unei oarbe împliniri de soare.

Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte.

Ochii mamei erau poveștile mele nespuse.

Ochii mamei erau geamurile unui submarin de smarald.

Ochii mamei erau scoici crescute pe copaci.

Ochii mamei erau cicatrice pe fața verii.

Ochii mamei erau muguri în așteptare“.

 

„Un roman splendid“, „o carte absolut memorabilă“

Mi-a plăcut cartea pentru că m-a făcut să simt ceva, lucru pe care de fapt îl și caut atunci când citesc. M-a intrigat, m-a înduioșat, m-a bucurat, m-a emoționat, m-a întristat, m-a făcut să încerc să aflu mai multe despre Tatiana Țîbuleac, am căutat interviuri cu ea, unele lucruri mi s-au lămurit, altele nu, dar oricum a rămas nevoia de a citi neapărat și altceva semnat de ea.

În altă ordinei de idei, vă las mai jos două citate legate de „Vara în care mama a avut ochii verzi“, pentru că mi se pare că cei doi autori au spus mult mai bine ce aș fi încercat și eu să explic.

„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei.  Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică; de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului (…) ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări.” (Radu Vancu)

„Întregul text (roman? poem?) este negocierea unei împăcări între conștiința tulburată a tânărului și mama sa muribundă, care redescoperă într-o ultimă vară împreună, petrecută într-un sătuc francez, o liniște care le-a lipsit întreaga viață. (…) Paginile care‑i pun față în față pe adolescentul care se îmblânzește sub soarele verii și pe mama sa muribundă, care slăbește și pare a renaște/a se transforma în proximitatea morții, sunt, o spun cu toată responsabilitatea, de cea mai înaltă calitate. Adică superbe, mai pe șleau… Tatiana Țîbuleac a scris o carte absolut memorabilă.“ (Bogdan-Alexandru Stănescu)

 

AICI sau AICI puteți găsi cartea „Vara în care mama a avut ochii verzi“, iar AICI e blogul autoarei. Pace cartierului!

3 Comments

Leave a Reply