OAMENI

Scriitoarea Adina Rosetti, despre cărți și copilărie: „Este o muncă foarte mare să faci o carte pentru copii perfectă”

by Miluta Flueras http://fb.com/miluta7

Adina Rosetti a debutat la editura Curtea Veche, în 2010, cu romanul “Deadline”, iar în 2015 a publicat volumul de proză scurtă “De zece ori pe buze”. În 2014, scriitoarea a abordat un alt gen: cărți pentru copii. A început cu “Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” (cu ilustrații de Cristina Radu), carte premiată, prezentată la mai multe târguri internaționale și dramatizată. Cea mai recentă apariție a autoarei este tot dedicată copiilor: “De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură” (Editura Curtea Veche Publishing, 2016). “Ferma de gânduri” vă prezintă un interviu cu Adina Rosetti, despre trendul literaturii contemporane pentru copii, despre “ce se poartă în bibliotecă”, despre cât de greu e să scrii o asemenea carte (mai ales în România) și despre așteptările micului public.

LAVINIA BĂLULESCU: De unde nevoia unui scriitor “de altfel de cărţi” să scrie şi o carte pentru copii? Care a fost motivaţia în cazul tău?

ADINA ROSETTI: Nu am plănuit şi nici nu am avut de gând vreodată să scriu cărţi pentru copii. Pur şi simplu, a fost genul ăla de coincidenţă fericită… Pe de o parte, fetiţa mea, Clara, îmi cerea să-i inventez poveşti, seara, la culcare. De cele mai multe ori nu ieşea nimic coherent, după vreo logică narativă de manual, dar ne amuzam teribil amândouă şi, în final, reuşeam să o adorm! Pe de altă parte, m-am împrietenit cu Cristiana Radu în redacţie la Time Out Bucureşti. Ea îşi dorea foarte mult să ilustreze poveşti contemporane pentru copii şi s-a gândit, citindu-mi blogul din vremea respectivă, că am face o treabă bună împreună. M-am apucat să scriu o poveste special pentru a-şi încerca Cristiana puterile magice şi cel mai la îndemână a fost să pornesc de la una dintre istoriile de seară pentru Clara. Desigur, a trebuit să torn improvizațiile mele somnoroase într-o formă coerentă – şi aşa a ieşit „Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul”. Cartea a stat ceva vreme în sertarul meu şi al Cristianei, mai bine de 5 ani cred, până când am găsit editor – Curtea Veche Publishing. Şi aşa a început o altă poveste frumoasă şi neaşteptată.

Coperta Domnisoara Poimaine

Începe să se manifeste şi în România acest “curent” al cărţilor pentru copii scrise de scriitorii români? Asta în condiţiile în care până acum câţiva ani la noi doar se traduceau cărţi scrise de străini? 

Cum spuneam, cartea noastră a stat ceva vreme în sertar tocmai pentru că nu găseam o editură care să „rişte” cu literatură contemporană “made in Ro”. Da, se pare că pentru edituri este un pariu riscant, fiind mult mai ieftin şi eficient să achiziţioneze traduceri, cărţi verificate, cu vânzări mari în Occident, venite la pachet cu ilustraţiile. Se pare că şi reticenţa publicului de a cumpăra cărţi româneşti a jucat un rol important, plus preconcepţia că literatura pentru copii ar fi un „gen minor” care nu merită vreo investiție. Un soi de cerc vicios în care ne învârteam cu toţii şi care – sper – în ultimii ani a început să fie rupt. „Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul” a apărut în 2014, primul tiraj s-a epuizat în mai puţin de jumătate de an şi acum suntem la cel de-al treilea, ceea ce demonstrează că, de fapt, publicul este dispus să cumpere cărţi româneşti pentru copii. Cred că în ultimii ani, lucrurile au început să se schimbe şi editurile sunt și ele mai dispuse să „rişte”. Şi există un potenţial enorm, mai ales în ceea ce priveşte ilustraţia de carte.

Copiii tăi sunt cumva şi primii cititori ai cărţii? Ce rol au în tot procesul? 

Copiii mei, Clara şi Anton, cresc cu poveştile astea, aşa că, în momentul în care apare cartea pe hârtie (până acum sunt două la număr, cea mai recentă fiind „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură”) sunt mai mult interesaţi de ilustraţiile Cristianei, de faptul că primesc autografe speciale şi că pot prezenta cartea colegilor de la şcoală/grădiniţă. Povestea în sine nu-i mai entuziasmează aşa de tare, pentru că au auzit nenumărate variante pe parcurs. Clara, în schimb, cred că ar putea deveni un bun agent literar: se gândeşte la diverse modalităţi de promovare şi la cum aş putea negocia un contract mai bun. I-am explicat cum se calculează procentul de drepturi de autor pe care-l primeşte scriitorul din preţul cărţii şi i se pare ridicol de mic!

foto Andreea GoiaAdina Rosetti și copiii ei, Anton și Clara. SURSA FOTO: Andreea Goia 

Care sunt cărţile/poveştile care ţi-au marcat ţie copilăria? Comparativ, ce cărţi citesc (sau ce cărţi vor să le fie citite) copiii tăi? Cât de mult s-au schimbat preferinţele copiilor de-a lungul anilor în acest sens?

Copil tipic al anilor `80, am crescut cu Habarnam, cu Alice, Tom Sawyer, Dorothy şi Vrăjitorul din Oz, cu cei trei grăsani, legendele Olimpului şi o groază de Jules Verne. Am fost fascinată de cărţi dintotdeauna, asta fiind ocupaţia mea favorită în vacanţele nesfârşite de vară. Sigur că poveştile astea au prins nişte rădăcini în mine – le recitesc şi acum (ai mei le-au păstrat), împreună cu copiii mei şi le iubesc la fel de mult. Cu copiii „din ziua de azi” se schimbă treaba… Chiar nu-i mai poţi convinge să citească o mulţime de cărţi „de pe vremea noastră”, le găsesc plicticoase, scrise într-un limbaj desuet şi greoi şi cu poveşti în care nu se mai regăsesc deloc (a se vedea celebrele Cuore sau Singur pe lume). Unele cărţi, cumva, trec proba timpului, în timp ce altele nu, iar copiii şi-au schimbat foarte mult stilul de viaţă şi e greu să-i momeşti cu lecturi care nu le mai vorbesc pe limba lor. Piaţa de literatură pentru copii este inundată de cărticele facile, de tipul jurnalelor pentru puşti şi puştoaice, serii de fantasy-uri scrise după aceeaşi reţetă sau poveşti adolescentine inspirate din cultura Hollywood. Este foarte greu să-i ţii deoparte de asemenea genuri comerciale, dar ele pot fi uneori o cale de a le deschide măcar apetitul pentru a cumpără cărţi şi a începe să citească. Am descoperit însă şi o mulţime de autori contemporani la modă, cazuri în care succesul se întâlneşte în mod fericit cu literatura bună: Roald Dahl, Neil Gaiman, Michael Ende, Cornelia Funke.

COVER_De ce zboara vrajitoarele_C1 (1)

Ce fel de reacţii ai primit de la “publicul ţintă” până acum?

Reacţii minunate şi emoţionante, mai ales la prima carte. Am primit fotografii cu desene şi figurine din lut inspirate de personajele cărţii, o înregistrare cu un băieţel care citeşte un fragment, mesaje pe Facebook de la mame, fişe de lucru făcute de învăţătoare împreună cu elevii. Ah, şi să nu uit reacţiile la piesa de teatru pentru copii, adaptată de trupa de teatru Momolino după povestea Domnişoarei Poimâine!


Mai citesc copiii cărţi de poveşti dacă ele au pagini de hârtie şi nu-s pe o tabletă?

Sigur că citesc, depinde ce alternative le oferă părinţii şi cum îi obişnuiesc în copilăria “mică”. Desigur că tentaţia “ecranelor luminoase” şi a goanei reale după pokemoni virtuali e foarte mare, dar eu am văzut destui copii care, chiar dacă sunt deja posesori de gadgeturi, continuă să citească. Mai grav este altceva: sunt atâţia copii în ţara asta care nu au ce să citească, copii de la ţară care nu au cărţi, cărora nu le-a citit nimeni o poveste, cărora pur şi simplu li se refuză din start o astfel de şansă…

Adina Rosetti_photo credit Cornel BradAdina Rosetti. FOTO: Cornel Brad

Ce scriitori români (contemporani sau nu) de cărţi pentru copii ai recomanda unui părinte care se află acum, să zicem, într-o librărie?

Aş vrea să recomand chiar scriitori români contemporani de literatură pentru copii, pentru că exact ei au parte de cea mai puţină promovare şi cred că e păcat. Aş începe cu Victoria Pătraşcu, o scriitoare cu nişte cărţi formidabile pe care copiii mei le adoră: „Ziua în care a fugit somnul” (sper să se reediteze în curând), „Ela cea fără de cuvinte” şi „Stejarul Pitic, cel mai bun tătic”. Aş continua cu Iulia Iordan, care îi poartă pe cei mici în călătorii prin grădini, păduri şi lumi cu plante vrăjite („Luli şi căsuţa din copac”). Puştilor care vor să afle cum stătea treaba cu copilăria în comunism şi în anii `90, le recomand volumul de proză scurtă al Adinei Popescu „Povestiri de pe Calea Moşilor”. Celor care nu cred că poezia e ceva cool le recomand să caute Florin Bican sau Şerban Foarţă. Cele mai recente descoperiri literare la noi acasă sunt delicioasele „Rostogol merge acasă” de Lavinia Branişte şi „Olguţa şi un bunic de milioane” de Alex Moldovan.

Cât de important e rolul ilustratorului în cărţile pentru copii şi ce a fost mai întâi în cazul tău? Ilustraţia sau textul? Cum funcţionează întâlnirile dintre scriitor şi ilustrator?

Cred că mai ales în cazul cărţilor pentru copii de vârste mici, ilustraţia este esenţială. Mie mi se strânge inima când văd cărţi pentru copii cu desene urâte, inspirate din jocuri video, făcute în grabă pe calculator, trântite pur şi simplu în pagină fără niciun fel de preocupare estetică. Ilustraţia de carte este prima poartă pe care i-o deschizi unui copil înspre cultura vizuală – o altă chestie de care şcoala românească nu se preocupă deloc. Este o muncă foarte mare să faci o carte pentru copii perfectă, în care nu doar textul şi desenele contează, dar şi layoutul, îmbinarea fericită a celor două în pagină. Îmi plac cărţile-obiect, cărţile-bijuterie, care stimulează imaginaţia copiilor. Un text bun poate fi ucis de o ilustraţie proastă, o ilustraţie bună şi foarte creativă ar mai putea salva un text care scârţâie, dar un layout nefericit poate strica întreaga poveste. Până acum, nu am lucrat decât cu Cristiana Radu şi cred că formăm o echipa perfectă – adică suntem pe aceeaşi lungime de undă. Eu îi dau textul gata scris, discutăm un pic forma generală a cărţii şi apoi ea se apucă de desenat. Nu văd foarte mult din ilustraţii pe parcurs, dar am încredere totală că desenele ei depăşesc în imaginaţie textul meu. În plus, Cristiana e probabil cea mai perfecţionistă persoană pe care o cunosc… La cea de-a doua carte, am lucrat foarte mult la layout, împreună cu echipa de la Faber Studio.

Lucrezi acum tot la ceva destinat copiilor?

Cred că aş putea spune că este ceva destinat copiilor de toate vârstele. Şi atât, pentru că sunt superstiţioasă.

NOTĂ: Fotografiile folosite în acest articol sunt semnate de Miluță Flueraș (prima fotografie), Andreea Goia și Cornel Brad. Pe Adina Rosetti o puteți găsi pe blogul Adinarosetti.ro. Mai multe despre cărțile pentru copii ale Adinei Rosetti, pe site-ul editurii Curtea Veche.


Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.