NOUTĂȚI

Filmul „Câini“, două premii la Festivalul de la Sarajevo

Gheorghe Visu_Caini_credit foto Iulia Weiss

 

Filmul românesc „Câini“, în regia lui Bogdan Mirică, a câștigat două premii la Festivalul de la Sarajevo. Sâmbătă seara, la gala de închidere, Gheorghe Visu a urcat pe scenă pentru trofeul „Heart of Sarajevo“ acordat celui mai bun actor. Un al doilea premiu oferit filmului a fost „Mențiunea Specială a Juriului“. Din 23 septembrie, Câini intră pe ecranele din România.

Gheorghe Visu_credit foto Sarajevo Film Festival

În filmul „Câini“, Gheorghe Visu revine pe marele ecran cu un rol impresionant. Publicația franceză Télérama îl compară cu starurile western-ului american de altădată și dă exemplul lui Walter Huston în „The Treasure of the Sierra Madre“. Filmografia sa cuprinde peste 40 de roluri în filme și seriale, printre care „Toate pânzele sus“ (r. Mircea Mureșan, 1977), „Faleze de nisip“ (r. Dan Pița, 1983), „Să mori rănit din dragoste de viață“ (r. Mircea Veroiu, 1983), „Inimă de țigan“ (2007-2008). De peste 20 de ani, actorul poate fi văzut și pe scena Teatrului Mic din București.

Poster oficial_CAINI

„Mă bucur enorm că Gheorghe Visu a obţinut premiul pentru cel mai bun actor la Sarajevo. Faptul că pentru rolul ăsta a slăbit 27 de kilograme a devenit de-a lungul interviurilor un fel de anecdotă – dar pentru mine, care l-am văzut cum s-a lăsat locuit de personaj de-a lungul filmărilor, e mai mult decât atât. A fost dedicat 100% şi pentru asta nu pot decât să-i fiu recunoscător. Bineînţeles, mă bucur dublu şi pentru că filmul a luat Menţiunea Specială a Juriului –  în 2014, în programul Cinelink în Sarajevo, producătoarea Marcela Ursu şi cu mine i-am cunoscut pe producătorii francezi fără de care Câini nu ştiu dacă ar fi fost posibil“, a declarat regizorul Bogdan Mirică.

Lui Gheorghe Visu i se alătură, în film, Vlad Ivanov și Dragoș Bucur. Distribuția este întregită de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Constantin Cojocaru.

O combinație de thriller, film noir și western modern, cum l-au descris criticii, „Câini“ va fi proiectat în lunile următoare în festivaluri din Canada, Danemarca, Israel, Italia, Portugalia, Suedia sau Spania. Premiile câștigate la cea de-a 22-a ediție a Festivalului de la Sarajevo se adaugă celorlalte obținute deja: Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes și Trofeul Transilvania la TIFF 2016. În faza de proiect, „Câini“ a câștigat Premiul ARTE International Relations în cadrul CineLink, la Sarajevo 2013.

SURSE FOTO: Iulia Weiss, Sarajevo Film Festival (în ordinea apariției în text).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.