NOUTĂȚI

Edward Hirsch și poezia ca un șorț curat de măcelar într-o dimineață de primăvară

edward hirsch

Edward Hirsch (născut în 1950) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți americani ai momentului, dar și un cunoscut critic de poezie. A publicat numeroase volume și eseuri critice, a luat o grămadă de premii (de la National Book Critics Circle Award la Prix de Rome), este profesor universitar și anul acesta a fost tradus în română de Bogdan-Alexandru Stănescu la Editura Polirom.

Volumul lui intitulat “Focul viu” (Poeme vechi și noi, 1975-2010) mă așteaptă de ceva vreme pe noptieră. Am mai citit o pagină-două, am mai rumegat, am mai amânat, am mai pus peste el, în ultimele luni, tot felul de alte cărțulii, așteptând un moment în care să-i fac loc în creierul meu. Iar momentul a venit aseară. L-am citit pe jumătate, iar azi am încheiat lucrarea, mulțumită că am descoperit ceva grozav pe această lume.

Dincolo de orice alte cuvinte, mi-am notat niște părți preferate și, sperând că o să vă conving, las miiiici firimituri de poezie să curgă precum jazzul în poiană. Pace cartierului!

edward hirsch2

***

“Obișnuiam să râd de tatăl meu și de tovarășii lui

pentru că se trezeau duminică în zori

și-și beau cafeaua într-un local din cartier,

însă acum sunt unul dintre ei.”

***

“Câteodată mă gândesc că mă întorc la trupul meu

Așa cum un penitent, sau un pelerin, sau un poet,

Sau o curvă, sau un ucigaș, sau o foarte tânără fată

Vin pentru întâia oară într-un loc sfânt

Ca să îngenuncheze, ca să uite incredibila greutate

De a fi om, ca să bea apă curată.”

***

“Pentru toți insomniacii din lume

Vreau să construiesc un nou aparat

Pentru a zbura noaptea afară din trup.

Îmi va aduce premii pentru pace, o știu,

Dar n-o pot face de unul singur; sunt epuizat,

Am nevoie de ajutorul inventatorilor.”

***

“Brusc te gândești

Într-un nou val de greață

Nu-s eu ăsta din mașină

Ca și cum aproape m-aș îneca

În aerul albastru, trebuie să fie

Altcineva cel ce conduce acasă la

Soția și copiii săi într-o zi obișnuită

Care se termină, ca orice altă zi,

Cu un bărbat înghesuit într-o cutie metalică,

Manevrându-se spre casă și încercând

Să nu intre în panică

În ultimele clipe ale înserării

Când copacii și casele din cărămidă roșie

Par a pluti sub ape verzui

Iar străzile sunt inundate de lumina mării.”

***

Într-adevăr Dumnezeu vine la cei neîndemânatici și ineficienți

La sudorii cu ochelari fumurii, și la muncitorii

Necalificați ce-și trăiesc zilele date lor

Scoțând din flăcări bobine încinse la roșu.

Într-adevăr Dumnezeu le apare celor anonimi și dărâmați,

Celor umili și necăjiți

Ale căror picioare sunt logodite cu eterna mișcare

Și ale căror mâini le sunt prea mici față de trupuri.”

***

“Atunci am luat-o la goană pe scări

și am ieșit într-o stradă deja plină de oameni.

Pentru că și lumea asta are nevoie de atenția noastră

neîntinată, pentru că nu raiul

ci pământul are nevoie de noi, pentru că

doar pământul – mărginitul, senzualul

pământ e atât de trecător, de real.”

***

“Toți suntem uimiți de iubire.

Iubirea se întâmplă să fie. O stare uimitoare.”

***

“Când iubești pe cineva vrei mereu să dispară

astfel încât mintea ta să lucreze asupra lui.”

***

“Îmi amintesc cădura nădușită

a acelor zaruri înainte ca el să le-arunce.

Mă întreb dacă Dumnezeu Însuși

a respirat prin nările Fiului Său

cu la fel de multă tandrețe și disperare.”

***

“Dimineața e la fel de proaspătă și de curată

ca șorțul unui măcelar ce-atârnă-n magazin.

Acum e călcat și alb, dar în curând

va fi stropit cu sânge.”

SURSA FOTO 2 – WIKIPEDIA/ MICHAEL LIONSTAR


Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.