„Dragul meu. Am cinci miliarde de sfaturi importante pe care aş vrea să ţi le dau, cinci miliarde de secrete, ar trebui să pregătesc un jurnal fără sfârşit în care să notez toate lucrurile pe care eu nu le-am făcut la timpul lor şi pe care tu nu trebuie să le ratezi. Sau toate lucrurile pe care le-am făcut şi care n-au fost bune.
Urare pentru CFR
Nu, nu e vorba de fotbal, ci de Căile Ferate Române. Sunt un navetist din întâmplare. O dată la vreo două săptămâni, mă trezesc într-un tren şi de fiecare dată, absolut de fiecare dată, călătoria se transformă într-un mai mic sau mai mare coşmar.
„Sieranevada“: mortul suntem noi

Spectatorii care au umplut un cinematograf din Cluj-Napoca la proiecţia filmului „Sieranevada” au aplaudat minute bune la final, după 3 ore în care nu i-am văzut clintindu-se, foindu-se, uitându-se la ceas. Ce-i drept, nici nu prea aveam cum să îi văd, pentru că nu mi-am luat ochii de la film. Pentru că filmul regizat de Cristi Puiu a fost prezentat în premieră în ţară în cadrul TIFF şi pentru că va fi disponibil pe marile ecrane din România abia în toamnă (de pe 9 septembrie), e destul de greu să vorbeşti despre el fără să intri în zona de spoiler, ceea ce voi face şi eu, aviz celor care vor să păstreze suspansul.
I love you, Avogadro!

Un bărbat intră într-un restaurant. Poartă în brațe, cu grijă, un pachet învelit în pagini de ziar. După câteva secunde de derută, bărbatul găsește masa la care îl așteaptă o femeie, se apropie și se așază. Stau amândoi mai bine de un minut, privindu-se fără o vorbă, până când chelnerul sparge tăcerea aducând meniurile.