Când te încăpăţânezi să te muţi într-un oraş mare şi necunoscut (în Bucureşti, să zicem), iar maică-ta îţi spune de patru mii de ori: „Ce cauţi tu, mă, în toată nebunia aia?“, ar fi bine să faci toate eforturile din lume pentru ca lucrurile să meargă bine. Continue Reading
Browse Tag by ferma de ganduri
Scurt tratat al bolilor din mintea noastră
Cunosc o fată crescută într-o familie de medici, înconjurată de tratate de medicină şi reviste de profil, lăsată să se uite la seriale despre bolnavi, o fată căreia i s-a explicat de mică totul despre orice fel de durere. Nu spun că ar fi vorba de mine, spun doar că o cunosc. Era prin clasa întâi când a descoperit revista „Viaţa Medicală“, pe care o primea maică-sa prin poştă. Un ziar cu noutăţi din medicină, cu tot felul de cazuri povestite, cu mărturii ale doctorilor, ale bolnavilor, cu tratamente şi multe nume de boli. A început să citească revista, întâi din plictiseală, apoi încercând să înţeleagă cuvintele din limba latină, holbându-se la desene cu operaţii complicate şi urmărind traseul aiuritor al venelor dintr-un singur organ. Au mai urmat serile în care maică-sa a luat un atlas medical şi i-a explicat cum arată corpul uman, ce e aia, ce e ailaltă, de ce suntem fragili şi ce ni se ascunde sub piele. Acesta a fost doar începutul.
De ce iubim taximetriștii
Timişoara, decembrie 2011. Mă urc într-un taxi pe la ora 21, spun adresa şi intru în filmul meu. Pornim la drum. Domnul taximetrist mă întreabă ce profesie am. Ce hobby-uri. La ce filme mă uit. Ce cărţi citesc. Răspund politicoasă şi ascultătoare. Ajungem şi la muzică. Ascultaţi manele? Nu. Dar muzică clasică? Nu ştiu ce sa zic, aş spune că nu prea, dar tonul întrebării mă face să fiu prudentă.
De ce ne e frică, cel mai frică?
Salut. Ce mai faci? Eşti fericit? Te-ai trezit dimineaţa bine-dispus şi pur şi simplu vrei ca de azi lucrurile să fie mai bune? Ghinion. Pe la ora 7.30, în aglomeraţia cea mai mare de la metrou de la Unirii, te vei întâlni cu mine. Chiar acolo, înainte de scările rulante, unde te chinui să schimbi magistrala pentru a ajunge la minunatul tău loc de muncă, acolo, în mulţimea aia de oameni absolut nepăsători şi încruntaţi, o să dăm mâna unul cu celălalt. Apoi, ştii tu mai bine ce urmează. În timp ce valul de oameni o să te poarte, vrând-nevrând, către metrou, o să începi să vezi în ceaţă. Capul tău o să se scufunde într-un borcan, urechile ţi se vor astupa şi degeaba vei încerca să îţi ţii respiraţia câteva secunde. Ghici ce? Nu are niciun efect. Apropo de respiraţie, ştii bine că nu vei mai putea să respiri. Adică da, cumva plămânii tăi vor continua să primească aer, dar Dumnezeu mai ştie cum. Căci, oricât te vei chinui, te vei îneca exact ca un peşte pe uscat.