Browse Tag by terasa fericirii
OAMENI

Arabella Krebs, artist grafic: „Toate desenele mele sunt părți ale unui autoportret pe care altfel nu sunt în stare să-l creez“

DSC_3990aArabella Krebs a absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea de Vest din Timișoara. A urmat cursuri de grafică și pictură, pe care le-a completat cu un Master în Pedagogia Artei la Facultatea de Artă și Design din cadrul aceleiași universități. Mai degrabă ar vrea să apară scris despre ea că îi place să meargă cu bicicleta, consumă multă cafea și artă. A participat la câteva expoziții, dintre care două au fost personale. Locuiește în Arad.

„Firul comun al lucrărilor pe care le-am selectat este, dincolo de tehnică şi stil, nevoia din care s-au născut: aceea de a găsi înţeles în lucrurile care aparent nu au. Întotdeauna când mă apuc de un desen începutul este un mâzgălit fără sens, care încet se conturează şi începe să semene cu ceva. Şi acel ceva în cele din urmă este obsesie, o nelinişte sau o preocupare personală. În mod ciudat, toate desenele mele sunt cumva părţi ale unui autoportret pe care altfel nu sunt în stare să îl creez. Tematica acestor desene este de cele mai multe ori însingurarea, dublul, oglindirea şi, în general, registrul mai degrabă negativ al existenţei“, a spus Arabella Krebs pentru „Ferma de gânduri“.

Continue Reading

IMI FAC TRICOU

Îmi fac tricou!

De câte ori ați auzit expresia „Uaaa, ce bine sună! Îmi fac tricou!“? Eu – de prea multe ori, așa că am decis să inaugurez o rubrică în care să salvez măcar o parte dintre frazele memorabile auzite sau rostite. Tricoul vi-l faceți voi.

tricou 1

Continue Reading

TERASA FERICIRII

Caut oraș

Aşa că merg cu metroul, stau cu ochii închişi, îmi scot din cap toate gândurile (bune sau rele) şi las vocile celorlalţi să intre. Apoi îi împart pe toţi în categorii, fac o selecţie rapidă, îi organizez în cutiuţe: „Ucraina“, „Ponta“, „Băsescu“, „de ce nu vine primăvara“, „ce tupeu a avut Crin“, „ce ne facem dacă începe războiul“, „nu ştiu ce să mai gătesc“, „cum se descurcă copilul la şcoală“ şi „la ce filme m-am mai uitat în ultima vreme“. Nu deschid ochii, nu vreau să stric experimentul. Ştiu exact câte staţii mai am, aşa că ascult în continuare, sondez, încerc să-mi închipui feţele oamenilor fără să îi văd, să le intuiesc marile drame, micile bucurii. Ce fel de pantofi poartă, ce au mâncat de dimineaţă, ce fac atunci când nu îi vede nimeni. Tot survolând spaţiul metroului, tot ascultând şi sondând şi trecând mai departe, mă opresc la o voce de fată care rosteşte, pentru a treia oară: „Caut oraş. Asta fac, înţelegi? Asta am făcut mereu. Nu mă pot opri din făcut asta. Nu pot. Nu găsesc. Vreau, dar nu găsesc“.

Continue Reading

TERASA FERICIRII

Cu căruciorul la cumpărături în tramvaiul 36

O seară oarecare, ora 19.40. Aştept tramvaiul pe întuneric, în minunata staţie Şoseaua Fabrica de Glucoză, sperând să nu am parte de câinii care trăiesc în pădurea de peste drum. Tramvaiul 36 apare ca o ultimă salvare şi, chiar atunci când opreşte, observ în primul vagon doi copii care se bat. Calculez repede ce am de făcut. La ora aia, următorul tramvai trece peste 26 de minute. Urc.

Continue Reading