TERASA FERICIRII

Regele Mihai și calea victoriei noastre

inmormantare regele mihai (1)

Cineva mi-a spus, după moartea Regelui Mihai: „Mă simt de parcă mi-aș fi pierdut din nou ultimul bunic“. Trebuie să fie ceva adevărat aici, din moment ce am mai auzit apoi fraza asta rostită și de alți oameni.

Când am ajuns vineri dimineața la Palatul Regal, acolo unde a fost depus trupul Regelui Mihai, m-am gândit că e o oră bună 6 fără 10 minute, probabil nu voi avea deloc de așteptat la cozi ca cele formate în ziua anterioară. Am avut însă surpriza să găsesc, în întuneric, o coadă de câteva sute de persoane, oameni din toate colțurile țării și de toate vârstele.

Spre exemplu, doi tineri tocmai ajunseseră de la Arad. Alții povesteau că erau la coadă încă de la 3 noaptea, atunci când, da, rândul începuse încă de la Sala Palatului, adica două colțuri mai încolo, în spatele Palatului Regal. Chiar în fața mea stătea la coadă o bătrână scundă, îmbrăcată complet în negru, care părea că nici nu simte frigul de afară.

inmormantare regele mihai (5)

Coada a durat undeva în jur de trei ore, un timp scurt, comparativ cu perioada pe care o aveau de așteptat cei care s-au așezat la coadă mai târziu, în cursul zilei. Am înaintat așadar, cu greu, în acest interval, rezemați de gardul Palatului Regal, am admirat buchetele de flori înfipte de-a lungul gardului, dar și candelele lăsate acolo de miile de oameni care au așteptat înaintea noastră.

inmormantare regele mihai (3)

Pe una dintre candele cineva scrisese cu carioca un mesaj: „Majestate, vă mulțumim pentru dragostea și devotamentul dumneavoastră. Vă rugăm să ne iertați. Dumnezeu să vă odihnească în pace“. Asemenea mesaje se regăseau, de altfel, și în zona depunerii de coroane, inclusiv banerul pe care scria „Trădat de toți, loial tuturor“.

inmormantare regele mihai (2)

Coada a continuat și în interiorul palatului. În Sala Tronului, enormă, aproape goală, dominată de catafalc, fiecare dintre cei prezenți a avut dreptul la câteva momente de reculegere în fața sicriului Regelui Mihai. Am văzut oameni înclinându-se sau așezându-se în genunchi, închinându-se, sărutând stindardul regal, spunând o scurtă rugăciune. Era spațiul gol al sălii umplut de ceva nevăzut? Probabil, cel puțin așa se simțea.

La ieșire, în jurul orei 9.30, am descoperit că afară coada se triplase, înconjurase din nou clădirea palatului, dar ieșise și soarele. Peste drum stătea singură statuia lui Carol I. Mi-am zis că toți acești oameni adunați aici trebuie să însemne ceva.

O poveste de familie

Tata mi-a reamintit în aceste zile de o poveste de familie pe care am mai auzit-o cândva. Se întâmpla prin anii `40, când trenul regal a oprit în gara Balota, acolo unde Regele Mihai a coborât pentru a saluta mulțimea din satele din zonă, oamenii adunați să-l vadă. Pe peron se afla și străbunicul meu, Victor, bărbat înalt, blond, cu ochii albaștri. După ce a coborât pe peron, Regele, pentru un motiv oarecare, s-a apropiat pentru prima dată de străbunicul meu și a dat mâna cu el. A fost un moment care cumva a intrat în memoria colectivă a satului, iar de atunci străbunicului meu vecinii i-au spus, în glumă, „al lu` Hohenzollern“. Porecla a traversat zecile de ani, după un fapt atât de mărunt.

inmormantare regele mihai (4)

Întoarcerea Regelui

După ce s-au enumerat toate scuzele, după ce s-au vărsat toate lacrimile, după ce s-au strâns pumnii, după ce s-au aruncat florile peste cortegiul funerar, după ce s-a strigat „Regele Mihai“ pe Calea Victoriei, după s-au aplecat capetele, după ce s-au făcut Live-urile pe Facebook și după ce s-au încheiat aplauzele totuși ce ne-a mai rămas?

Am avut senzația, în toate aceste zile, că foarte mulți români au aflat lucruri importante despre istoria țării lor, despre propria istorie. Este foarte târziu, desigur, dar nu poate fi prea târziu. S-ar putea rearanja cumva energia lumii în locurile rămase lipsă?

Același om care mi-a vorbit despre semnificația personală pe care o simte după moartea Regelui Mihai mi-a mai spus că, poate, Regele a încetat din viață tocmai când aveam cea mai mare nevoie de un lucru care să ne unească pe noi, românii. Mă gândesc și eu că poate vom reuși să căutăm în noi și să dăm de onoare, de demnitate, de conștiință, de curaj și de mult, mult bine.

SURSĂ FOTOGRAFII: Lavinia Bălulescu

One Comments

  • Reply

    Mariana

    December 16, 2017

    Of Lavinia, daca-i sti cat am plans zilele astea, nici pe tata cred ca nu l-am plans atat…n-am trait in timpul Sau, n-am stiut adevarul despre trecutul nostru, dar cate am aflat despre Majestatea Sa si cate am vazut, m-a facut sa-L iubesc si mai mult ! Ce-o sa fie cu noi de-acum nu stiu…de mult timp suntem cu un pas in urma sansei. Era speranta noastra…

Leave a Reply