NOUTĂȚI

Participant la proiectul “Viitori profesioniști de succes”: “În trei zile am învățat cât nu am învățat în trei ani de facultate”

stiinte sociale ajutor

Asociația pentru Promovarea Femeii din România (APFR) tocmai a încheiat un calup de cursuri gratuite destinate studenților din România de la facultăți cu profil social (asistență socială, psihologie), printr-un proiect numit “Viitori profesioniști de succes”, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului. Proiectul a însemnat trei serii de formare, în perioadele 19-22 octombrie 2017, 26-29 octombrie și 2-5 noiembrie, iar 80 de studenți din toată țara au fost beneficiarii.

Dincolo de ce și-au propus organizatorii acestui proiect, am fost curioasă să aflu reacția tinerilor care au participat. La ce i-au ajutat mai exact aceste cursuri? ”Sunt extrem de fericit că am luat parte la acest proiect. Cunoștințele obținute sunt de mare folos atât pe plan profesional, cât și personal. Activitățile m-au ajutat sa îmi dezvolt abilitățile de lucru în echipă, să îmi exprim ușor părerea!”, a mărturisit Dumitru Cojocaru, de la Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității Eftimie Murgu din Reșița.

”Experiența a fost încărcată de emoție, dar și parte de teorie. Am avut ocazia să lucrez cu colegii mei de la facultate, am putut să fiu atât consilier, cât și client, iar asta își va pune amprenta asupra dezvoltării mele profesionale. Încurajez lumea să meargă la evenimente de acest gen, deoarece așa putem să ne construim o experiență în domeniul psihologiei și să devenim profesioniști de succes”, a spus și Ioana Cădariu, studentă la UVT – Facultatea de Sociologie și Psihologie, anul 3.

”Această experiență extraordinară mă motivează și mai mult spre autodezvoltare și dezvoltare în domeniu ca viitor specialist. Cursul mi s-a părut extrem de productiv datorită aplicațiilor practice. Pot spune că în aceste trei zile am învățat cât nu am învățat în trei ani de facultate. Vă mulțumesc!”, a declarat Oana S., studentă tot în cadrul UVT – Facultatea de Sociologie și Psihologie, anul 3.

Aflați mai multe despre proiect AICI.

Cursuri gratuite pentru studenții din domeniu social. Importanța învățării practice

Leave a Reply