TERASA FERICIRII

Donna Tartt pe pâine

Donna Tartt mă aștepta în bibliotecă de la începutul pandemiei. În perioada în care n-am putut să ieșim din casă, m-am holbat de multe ori la carte, de exemplu când m-am apucat de sport. Îmi tot făceam la mine-n cap liste cu ce aveam să citesc, asta în timp ce mă chinuiam pe salteaua de sport. Când vedeam cât de voluminoasă e cartea ei, „Istoria secretă”, o tot treceam în partea a doua a listei fictive. Toate astea au durat vreo câteva luni bune, dar până la urmă mi-am făcut curaj și m-am apucat de ea.

Donna Tartt este o scriitoare americană născută în 1963, în Greenwood, Mississippi. A studiat la University of Mississippi și la Bennington College. În 1992 a publicat romanul „Istoria secretă” (The Secret History), care a înregistrat un succes fără precedent: primul tiraj s-a epuizat imediat, romanul a rămas pe lista bestsellerurilor timp de treisprezece săptămâni și a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. În 2002 i-a apărut al doilea roman, „Micul prieten” (Little Friend), care a câștigat Premiul WH Smith. „Sticletele” (The Goldfinch), cel de-al treilea roman al său, a fost publicat în 2013 și a intrat imediat în clasamentul celor mai bine vândute cărți al publicației New York Times, unde a rămas în top 10 timp de peste 40 de săptămâni. În 2014, romanul a fost recompensat cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, iar autoarea a fost inclusă pe lista Time 100 a celor mai influenți oameni ai anului 2014. „Istoria secretă” a fost tradus în română de Magda Groza, la Editura Litera.

Câteva lucruri pe care le-am aflat de pe copertă:

„Sub influența charismaticului lor profesor de limbi clasice, un grup de tineri inadaptați, inteligenți și excentrici de la un colegiu de elită din New England descoperă un mod de a gândi și de a trăi cum nu se poate mai diferit de existența banală a contemporanilor lor. Dar când depășesc granițele moralității, viața lor se schimbă profund pentru totdeauna și descoperă cât de greu poate fi să trăiești cu adevărat și cât de ușor este să ucizi.”

Ce mai poate fi zis despre carte fără să-i stric misterul?

În primul rând, cartea începe așa: „Pe munte se topea zăpada, iar Bunny era mort deja de câteva săptămâni; și abia atunci am început să înțelegem gravitatea situației în care ne aflam. Era mort de zece zile când l-au găsit, știți”. Mi-a plăcut mult începutul, mai ales că pentru mine începutul unei cărți contează enorm. Și, tot după ce am citit începutul, recunosc că m-am gândit imediat la un alt Bunny (mai exact, la „Moartea lui Bunny Munro”, de Nick Cave). Apoi m-a prins povestea, am fost curioasă să știu mai multe. Și, da, cum îmi comentase cineva pe Facebook la un moment dat, m-a dus cu gândul un pic la serialul „How to Get Away with Murder”. Eu mă dau în vânt după povești polițiste bune, așa că m-am lăsat purtată de val. Cred totuși că am sperat la un alt final, dar am fost mulțumită și cu ce am primit. Aș vrea să zic că romanul m-a dat pe spate, dar n-a fost așa. În schimb, l-am citit de la prima la ultima pagină, cu destulă curiozitate încât să spun că e o carte care mi-a picat bine.

Mai citesc ceva de Donna Tartt?

Donna Tartt mi-a trezit interesul; între timp mi-am comandat și o altă carte a ei, „Sticletele”, roman pentru care scriitoarea a primit Pulitzerul. Abia aștept să-mi ajungă comanda (Black Friday, întârzieri, cutare, cutare, știți prea bine…), mai ales că am auzit numai lucruri bune despre această carte. Voi ce ați mai citit și ce v-a plăcut? Pace cartierului!

P.S. În fotografie, o pâine făcută cu maiaua mea pandemică, Porcupina!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.