VEDERI

Ce a văzut câinele și ce nu a văzut omul

coperta malcom gladwell

Alexandra, o prietenă, mă întreba acum patru ani oare cum am trecut prin viață până la momentul respectiv fără să citesc “What the Dog Saw”, cartea jurnalistului Malcolm Gladwell. Îl citisem până atunci pe Gladwell, dar “pe sărite”, în “The New Yorker”, ceea ce am și continuat să fac până recent. Totuși, nu mă oprisem asupra scrierilor sale la modul riguros. Acum jumătate de an mi-am cumpărat și eu “Ce a văzut câinele și alte aventuri” (Editura Publica), iar acum vreo două săptămâni i-a venit rândul cărții la citit. Abia acum am priceput ce voia să zică Alexandra cu patru ani în urmă.

N-am de gând să vă rețin prea mult, îmi e foarte clar că mai bine îl citiți pe Gladwell, decât să vă pierdeți vremea cu mine, dar vreau doar să vă povestesc pe scurt, în câteva paragrafe, care e faza cu el (sau poate reușesc să vă fac poftă să deschideți din nou o carte de-a lui).

Malcolm Gladwell este un jurnalist născut în Marea Britanie, crescut în Canada și “trăit” în Statele Unite. Are 53 de ani și este contributor la faimoasa publicație americană “The New Yorker” din anul 1996. A studiat istoria în Toronto, a vrut o carieră în publicitate, dar până la urmă s-a orientat spre jurnalism. A lucrat, printre altele, și la “Washington Post”. În anul 2011, Gladwell a ocupat poziția 10 în clasamentul global al celor mai influenți gânditori de business Thinker 50, iar în anul 2005 revista “Time” l-a inclus în clasamentul celor mai influente 100 de persoane din întreaga lume.

„Ce a văzut câinele” este o colecție de texte pe care jurnalistul le-a publicat de-a lungul anilor în “The New Yorker”, majoritatea pe probleme de actualitate. Ce face Gladwell (foto jos) este că “atacă” un subiect la care de cele mai multe ori se pare că ne pricepem cu toții, îl împarte în subcapitole, îl analizează din mai multe unghiuri, îl deconstruiește, te duce până la momentul în care vei spune “Aha! Știam și eu asta!”, apoi, spre final, la reconstruirea imaginii din care ai plecat, vei observa că prejudecățile, stereotipurile, concluziile pripite te-au dus pe un drum greșit. Gladwell nu îți oferă în niciun caz răspunsul corect, nici nu pretinde asta, dar îți dă o perspectivă interesantă și o temă de gândire: oare chiar sunt lucrurile din jurul nostru așa cum le vedem noi? Oare chiar le știm pe toate și oare chiar avem mereu dreptate?

malcolm-gladwell SURSA famousauthors dot orgMalcolm Gladwell FOTO: Famousauthors.org

Spre exemplu, în unul din textele din volum, în care vorbește despre profilerii care lucrează cu polițiștii la prinderea unor criminali în serie, după ce ți se explică modul în care acești specialiști funcționează, spre final, s-ar putea să îți schimbi părerea despre importanța lor: „Dacă formulezi un număr suficient de mare de predicții, cele greșite vor fi date uitării, iar cele care se vor dovedi corecte îți vor aduce faimă”.

Într-un alt text, unul care începe de la cazul unui copil mușcat de trei pitbulli, jurnalistul deconstruiește de fapt un mit. „Când afirmăm că pitbullii sunt periculoși facem o generalizare, la fel cum firmele de asigurări fac generalizări atunci când cer mai mulți bani pentru asigurarea mașinii de la bărbații tineri, deși destui tineri sunt șoferi excelenți, iar doctorii generalizează atunci când le spun bărbaților de vârstă mijlocie și supraponderali să-și facă analize de colesterol (cu toate că mulți bărbați în situația asta nu au probleme cu inima). Deoarece nu știm care câine va mușca sau cine va avea un atac de cord sau care șofer va fi implicat într-un accident, singura cale de a formula predicții este să generalizăm. După cum observa juristul Frederick Schauer, <pictura în tușe groase este o trăsătură deseori inevitabilă și dezirabilă a deciziilor pe care le luăm în viață>”.

De la ketchup-ul perfect la avioane

Volumul “Ce a văzut câinele” nu e nici poetic, nici nu-și propune să te îndoctrineze și nici nu pretinde că neapărat te va face să gândești “outside the box”. E doar o altă perspectivă a unor fenomene zilnice, analizată pe baza unor cazuri extrem de interesante și bine documentate. E o formă de a te pune pe gânduri, fie că vorbim despre problemele pilotării unui avion noaptea, despre cum își păstrează succesul un anumit tip de ketchup sau de vopsea de păr, despre ce fel de oameni fac impresie la un interviu de angajare sau de ce vorbim atât de mult despre geniile precoce, dar nu și despre geniile târzii.

Uneori problematica e atât de (aparent) banală, încât unghiul de abordare e uluitor. Un exemplu: vorbim despre un tip care dresează câini, dar întrebarea nu e neapărat cum face el asta, cum reușește el să comunice cu cele mai violente exemplare, ci pur și simplu ce-oare-vede-câinele-acela-agresiv-atunci-când-acceptă-apropierea-acestui-bărbat. O altă analiză la fel de interesantă este aceea care explică diferențele dintre blocaj și panică – de ce unii oameni se blochează, iar alții intră în panică, în momente cruciale (cum ar fi în mijlocul unui meci de tenis, când pilotează un avion) și ce se întâmplă de fapt atunci cu creierul unor specialiști care pur și simplu uită tot. Sau, la fel de interesant, legat de pilotaj și de accidentele aviatice, cum se intră în “spirala morții” (plus un mic experiment aproape mortal al autorului, menit să demonstreze o teorie, dar și să-ți înghețe sângele).

Cum se practică jurnalismul pe o altă planetă

Mai ales pentru cei care lucrează în presă volumul este și un fel de scrisoare venită dintr-o altă lume, una în care jurnalistul stă nu două-trei ore pe un subiect, ci își permite să lucreze pe o temă chiar și trei luni, se întâlnește cu personajul despre care scrie de 50 de ori, de 100 de ori, până când lucrurile sunt clare, generalizările dispar, apar noi unghiuri, noi puncte de vedere (inclusiv “perspectiva câinelui”), iar de multe ori subiectul se transformă, uneori chiar se scrie singur.

Dincolo de jurnalism, Malcolm Gladwell are un ochi și un condei de prozator. Într-o lume digitalizată și ultra-televizată, în care să citești un reportaj sau să asculți o poveste e din ce în ce mai greu, Gladwell e stăpân în lumea lui: pur și simplu nu ai nevoie de imagini, ceea ce îți spune autorul este absolut de ajuns. Am terminat de citit cartea cu o doză de puteri supranaturale și cu bucuria că trăim într-o lume în care cuvântul scris încă mai contează, încă mai are puteri grozave asupra bietului nostru creier.

La Editura Publica puteți găsi mai multe cărți ale lui Malcolm Gladwell traduse în limba română: „Ce a văzut câinele”, „Blink”, „Excepționalii” și „The tipping point”.

Alte articole de răsfoit:

Ce am învățat de la Cortazar

O întâmplare ciudată cu câini și oameni


Leave a Reply